Doamnei profesoare

Dragă doamnă profesoară,

Sunteţi un om care m-a marcat. Sunteţi un om în care am crezut şi în care încă mai cred. În viaţa asta urâtă şi plină de lucruri pe care nu pot să le înţeleg, îmi dau seama că un om ca dvs. este de nepreţuit. Îmi aduc aminte, în multe situaţii, de vorbele dvs. Cel mai de preţ şi lucrul pe care nu îl voi uita niciodată este un sfat pe care ni l-aţi spus de la catedră pe undeva prin clasa a 11-a: să nu facem compromisuri. Patru cuvinte care surprind toate greşelile pe care am fi putut să le fac şi pe care probabil în mare parte le-am făcut. Vă mulţumesc. Îmi pare rău că nu bat mai des la uşa dvs. cu un buchet de flori şi cu două cuvinte de mulţumire. Mă opresc aici cu vorbele siropoase şi dulci, pentru că ştiţi ce cred despre dvs. şi despre ceea ce sunteţi. Ştiu că registrul în care voi continua ar putea să vă supere, dar e un compromis pe care trebuie să il fac. Imi pare rău că nu am avut ocazia să vă mulţumesc pentru notele mici, pentru dojana zilnică, pentru privirea plină de regret pe care ne-o aruncaţi câteodată, pentru faptul că eraţi un profesor pe care îl dispreţuiam de multe ori şi mai ales pentru faptul că simţeam deseori nevoia să mă ridic în picioare şi să spun: nu aveţi dreptate! Dar nu puteam să fac acest lucru. Vă mulţumesc. Aţi uitat totuşi un singur lucru, pentru care încă nu ştiu dacă e bine să vă mulţumesc sau nu. Aţi uitat să ne spuneţi că cel mai mare compromis pe care îl poţi face este să crezi prea mult în vorbele celui care îţi dă sfaturi. M-aţi lăsat prea mult să cred că sunteţi mereu dincolo de catedră, la adăpostul cretei şi al catalogului, că nu sunteţi un profesor ci profesorul de limba română, că ce spuneţi e de aur şi noi cei din bănci trebuie să ascultăm. Acest singur lucru, l-aţi uitat. Sau poate nu. Poate că am lipsit eu la ora la care ne-aţi spus acest lucru. Vă mulţumesc în schimb pentru că sunteţi singurul om pentru care port un respect exagerat şi pot sa pun pariu că nu m-aţi trecut absent la ora de mai sus. Aş vrea să închei prin a vă sfătui şi eu cu privire la un lucru, dar nu îmi vine nimic potrivit în cap. Închei prin a vă spune că tot idealismul dvs. este pentru mine singurul reper în lumea prea pragmatică în care trăim. Carevasăzică, mulţumesc.

Iulian Zaharia.