mă duc la olimpiadele comunicării să mă angajez

mă duc acolo la costum, frezat, ras, parfumat. fac lobby, zâmbesc la lumea la fel de bine îmbrăcată ca şi mine, chiar dacă nu o cunosc, doar aşa ca să fac impresie. şi aştept să vină la mine un domn şi să mă întrebe foarte jovial şi deschis, dvs. sunteţi x, membrul echipei y? da, da! zic eu. facem cunoştinţă şi mă forţez din viscere să nu îi uit numele. mă felicită pentru calitatea posturilor de pe blogul meu personal şi al echipei. îi spun că un concurs de o asemenea anvergură cere foarte multă pasiune şi încredere în sine şi că noi am făcut totul din plăcere, nu pentru vreun scop funcţional-pragmatic. dacă nu vine nimeni la mine, mă apropii eu tacticos acolo unde e lumea mai multă, chipurile ca să iau un suc şi văd eu cum intru în vorbă cu cineva. schimb impresii bine-întemeiate despre prezentarea anterioară. evit elitist cu privirea pe tanti de servici. când nu e nimeni atent la mine, mă mai retuşez un pic. fac 2-3 poze cu personalităţile pe acolo, rugând o alta să ne facă poza. mă uit mândru la ei, ştiind că peste câţiva ani voi fi şi eu ca ei. ascult prezentările în tăcere, dar din când în când mai murmur ceva colegei de lângă mine. ea nu înţelege. la sfârşit încerc să coc o întrebare deşteaptă pe care nu voi avea curaj să o pun. mă cert în gând cu vorbitorii. adopt o mimă de CTP. salut ceva lume de la distanţă. ştiu pe toată lumea din vedere, dar cunosc doar 7. fumez o ţigară şi caut nedumerit şi aproape supărat scrumiera... mă duc absent la toaletă. am emoţii.

plec acasă. părăsesc fericit Palatul Parlamentlui, iau metroul de la izvor şi mă duc să scriu pe blog impresiile. aştept mail de la domnul jovial şi deschis. mă uit din când în când în spam/bulk.

0 comentarii.