Vorbe, nu fapte!

Corect! Vorbe, nu fapte! Păi România, în spiritul ei pragmatic şi plin de realism a apreciat mereu oamenii care fac, nu care vorbesc. În genere, politicienii / cei care deţin puterea. Adică Fapte, nu vorbe! Adică, dom`le, pe mine nu mă vrăjeşti cu vorbele matale, eu vreau să văd fapte! Nu mă interesează ce spui, atâta timp cât faci. Nu bun. Mai întai vorbe, apoi fapte. E probabil cel mai exploatată sintagmă din limba română. Trăieşte şi azi în campania lu` Blaga: Soluţii, nu discuţii! :))

Da` nu e bine! Dacă nu avem mai întai vorbe, concepte, cuvinte, planuri, discuţii, analize, degeaba mai facem. Pentru că nu are rost să facem. Un politician ar trebui să convingă prin cuvinte electoratul. Prin fapte satisface cetăţeanul. Diferenţa asta de sens e fundamentală pentru educaţia politică şi civică a unui popor. Când românu` va şti să aprecieze la un politician ce gândeşte, în sens de manager, analist, intelectual, etc. pe lângă ce face, probabil vom avea alte figuri la televizor. Cel mai bun exemplu este Al Gore. Plus că politicianul dispune de obicei, nu face. Aia e treaba funcţionarului pe care nu îl alegi tu, este numit.

Deci vorbe! Apoi, fapte!