o beţie cu mama prietenei mele (noaptea #1)

mai torn unu? ma intreabă...
mint: da! da! pot să refuz?
toarnă... apare momentul ăla penibil în care nu zice niciunu` nimic şi doar sunetul de vin umple tăcerea. greu se mai umple paharu` ăsta...
se uită pe muşama în gol: "ba! să ai grijă de ea!" eu mă uit în acelaşi loc ca şi când acolo ar fi miezu` şi mimez o stinghereală a mândriei: "am doamnă!"
fiind sigură de mima mea, schimbă subiectu`: "ce-au mai trecut anii" eu sunt cel mai atent, de parcă nu mi-a povestit asta de 30 de ori în seara asta... "parcă mai ieri era cât un pumn, uite aşa cât placa asta de faianţă, mică şi blondă..." eu încerc să îmi imaginez... la dracu! am pierdut miezu` de pe muşama... ea continuă: "se ducea singură la oliţa şi dup`aia ţipa după mine... o bucurie de copil" iar tăcere prelungită... mai soarbe din pahar, eu aprob. e rândul meu să zic ceva: "ştiţi doamnă, toţi copii când sunt mici..." mă intrerupe brusc! "ei lasă! că ştiu io că şi tu erai o zgâtie când erai mic!" ma ia de obraz şi mi-l zguduie serios... caut locul pe de muşama ca o ultimă salvare... m-am înroşit tot!
"ei lasă! că voi sunteţi tineri, vă faceţi o casă sa fiţi la casa voastră, sa vă văd eu liniştită şi dupa pot sa pun mâinile pe piept." din instinct, mă uit la pieptul ei. trebuie să vină replica! dacă n-ar contempla paharul şi s-ar uita în ochii mei, ar fi jalnic.
e clar, trebuie să mai beau şi eu ca să fac faţă conversaţiei! încep să-mi dau seama pe unde se află punctul de pe muşama...