Scrisoare deschisa domnului Liiceanu

Draga domnule Liiceanu,

Era o vreme cand era un compromis enorm lectura unei carti scrise de dumneavoastra. Compromis pentru ca mustata lu` Heidegger nu dadea bine pe langa Harry Potter sau Cool Girl sau alte lecturi mundane. Daca prietenii mei vorbeau despre Jamie Oliver sau cum se pregateste Veronica sa moara, era cam ciudat sa intru eu in discutie si spun ca lu` Liiceanu ii venea foarte greu sa traduca Dasein din germana in romana, pentru ca, asa cum spune Noica, limba romana nu are fundamentele lingvistico-filozofice care sa sustina o traducere viabila a termenilor. Lecturile cartilor dumneavoastra erau la vremea aia, pentru mine, un colac de salvare din oceanul truismelor catre niste vorbe de duh. Si ma gandeam ca e bine sa persisti in rezistenta asta. Ca e ca un exercitiu care te ajuta pe viitor, ca intelegi mai bine anumite lucruri. Eram asa prins in proiectul dumneavoastra, eram indragostit. Schimbam pareri despre textele dumneavoastra doar cu prieteni apropiati si cu mama ocazional. Imi era cumva rusine ca va citesc avid dar eram mandru de asta, in interior. Prima carte pe care am citit-o a fost Apel catre lichele. Dupa ce am citit-o, eram intr-un fel de euforie din Dupa melci, eram un pic beat, aveam in cap doar cuvintele de acolo, vedeam numai lichele peste tot si priveam cu cel mai mare respect pe cineva care nu era lichea. Pentru mine a fost un fel de roman Apel catre lichele. Mai tarziu mi-am dat seama ca lucrurile sunt mai complexe decat atat si priveam cu circumspectie disectia morala pe care o incercati dumneavoastra acolo.

Acum sunt in anul 3 de facultate. Si ma intreb: Oare Usa interzisa era cea de la baie, unde va tineti cremele? Oare pe Teflonila l-ati scos din cartile lu` Jaime Oliver pe care nu le citeam eu in clasa a 10-a pentru ca eram prea ocupat cu Despre limita? Mi-e cumva lene sa dezbat subiectu` asta. N-am chef. Dar vreau sa va anunt, si sper sa ajunga mesajul asta la dumneavoastra, ca v-ati pierdut unul dintre cei mai fideli cititori si oameni care va apreciau pentru ceea ce scriati nu pentru cremele cu care va ungeati pielea. Asta e atitudinea unui intelectual? :( N-ati citit Obscenitatea publica?

Inteleg ca lucrurile despre pe care le-ati publicat recent musteau undeva, dar nu in ziar domnule Liiceanu, nu in ochii comentatorilor de pe cotidianul.ro, ci doar in jurnalul propriu care ar trebui sa fie la fel de ascuns ca cremele din baie.

Nici Goma, nici Cioran, nici Culianu nu ar fi fost mandri de dumneavoastra. Nu-mi pare rau ca v-am citit. In schimb, imi pare bine ca n-o sa va mai citesc.

Va invit sa ascultati o melodie.




Iulian Zaharia. :)