Romania care își dă

Toată lumea în România își dă. Verbul a îți da e folosit cu foarte multă precădere pentru mai toate activitățile cotidiene. A îți da, sub toate auspiciile implicate, e un act de supremă volițiune, rațiune și acțiune. Probabil Noica ar spune că e supremul act ontic românesc. Să vedem de ce.

În primul rând, toți ne dăm seama. De cele mai multe ori prea târziu, dar ne-o dăm. După ce ne dăm seama, ne dăm cu presupusul. Din când în când, îți mai dai aportul către ceva, îți mai dai și silința iar în cele din urmă, îți dai demisia. Când o faci, îți dai cu subsemnatul.

Unii își mai dau și drumul, deși pare-mi-se, asta intră la activități nocturne. Mulți ne dăm interesul. Apoi câțiva, își dau jos pălăria. Sau își dau aramă pe față. Sau dacă îți dai prea mult interes, ajungi în final să-ți dai foc. E o linie fragilă.

Îți dai mașina la spălat, carnetul la ștampilat, copilul la grădiniță, unii își dau chiar și licența! Deși paradoxal, alții se chinuie să o ia. Unele fete își dau mâna. Altele, și-o oferă. Alții își dau sufletul. Imediat după, de obicei, intervine datul ochilor peste cap. Asemănător ca semnificații cu datul votului.

A îți da e intraductibil. Motiv pentru care fiecare înțelege darea de sine în feluri diferite. Și revin, ne dăm seama de acest lucru, câteodată prea târziu. Nu în cele din urmă, toți ne dăm aere. E totuși bine că unii dintre noi ne dăm și aerul, sau sângele, pentru cei care au nevoie de el. Și deși moment de moment, fiecare rupe din ființa lui pentru a își da și pentru a exporta din el către alții, mereu ne plângem că nu avem destul(e).

Așadar vă urez ca 2009 să fie un an în care să vă dați cât mai puțin spre alții și să fiți cât mai mult către voi.