diferenţa între chiftele şi pârjoale

diferenţa între chiftele şi pârjoale este una ontică. chifteaua şi pârjoala sunt surori. ele convieţuiesc paşnic în orice carte de bucate şi în mintea oricărei mame care îşi hrăneşte familia. problema e că cele două conţin o antiteză veche care trece de mirosul de carne de porc şi usturoi. doar la români ar putea exista un element subcuantic al unui lucru deja întreg. dacă avem pârjoale, care în general sunt mai mari, tre` să avem şi chiftele ca să nu rupem pârjoala inegal. între mine şi tine eu am pârjoale, tu ai doar chiftele. eu sunt mai şmecher, tu eşti mai fraier. chiftelatule! cine e pârjolat / pârjolar e tare. mama lui are carne de porc, deci are bani de porc. deci o duce bine. cine are chiftele e mai sărăntoc, are puţină carne de porc pe care tre` s-o drămuiască bine.

nu-i aşa că atunci când mănânci chiftele ai impresia ca ai mai multe? parcă eşti mai bogat. pârjoalele în schimb sunt posh. pe astea le savurezi bine, cu niste muştar dacă ai... sunt mai elitiste pârjoalele.

cam aşa şi cu românii . unde-s mulţi se manancă chiftele. unde-s mai puţini şi deci cu mai mult porc o dăm în pârjoale, grătare şi tot aşa pâna la KFC. unde e doar spuma. da` dacă faci un calcul, toţi mâncam după aceeaşi reţetă pe care doar mamele noastre o ştiu.

e ciudat cum pentru fiecare lucru mic trebuie să există un lucru şi mai mic care să îi dea măsura. alţii fac teorii sociologice din asta, noi mâncăm.